Wild And Free

Sinele Meu Salbatic. Lupoaica din mine.

Eva — Mon, 30 Jan 2012 09:49:54 +0000

Toamna se numara bobocii, iarna rezultatele. LORD

Eva — Sat, 28 Jan 2012 17:57:59 +0000

DRAGON GOLD KATUN THE ONE IN A MILLION “Lord”, show results 2008-2011:

6 x CACJ, BJ x 2, BD x 8, 6 x r.CAC, 16 x CAC, 2 x r.CACIB, 6 x CACIB, 2 x CACL, 9 x BOB, 1 x BOGIII, 6 x Ch Winner, Ch of Ch Ro 2010, Best Derby Hungary, Best Derby Romania, Romania Junior Champion, Hungaria Champion, Romania Champion, Bulgaria Champion, Slovenia Champion, Romania Champion Cum Laudae, InterChampion, Top 1 Junior Male Hungary 2009, Top 2 Adult Male Hungary 2009, Club Star Hungary 2009, Top 5 Adult Male Hungary 2010

Toamna se numara bobocii. Iarna rezultatele. LANDY

Eva — Sat, 28 Jan 2012 17:56:11 +0000

DRAGON GOLD LIME-LIGHT “Landy”, show results 2009-2011:

10 x JCAC, 3 x BJ, 4 x BB, 1 X BOS, 1x r.CAC, 4 x CAC, 1 x CACL, 1 x r.CACIB, 1 x CACIB, 9 x BOB, 1 x BOGII, Romania Junior Champion, Bulgaria Junior Champion, Montenegro Junior Champion, Macedonia Junior Champion, Top 1 Junior Bitch Hungary 2009, Slovenia Champion

Sinele Meu Salbatic. Lupoaica din mine.

Eva — Fri, 27 Jan 2012 21:58:35 +0000

Priveste Cerul. Ramai acolo.

Eva — Fri, 27 Jan 2012 09:25:23 +0000

Nu esti sclavul mintii tale

Eva — Sun, 22 Jan 2012 18:09:29 +0000

Ne-am transformat in mod cu totul nenatural mintea in pepiniera, in care gandurile vin, se infig si cresc copaci de nu mai scapi de ei si de consecintele lor. Dar mintea e o gara: unele ganduri doar trec prin ea, altele se opresc in statie, apoi merg mai departe, altele raman peste noapte; pentru altele e capat de linie – isi asteapta locomotiva, sa poata face cale-ntoarsa. Dar nici un tren nu ramane definitiv si nu face pui. Nimeni nu cauta sa tina gara goala si nici sa adune trenuri cat mai multe. Gara e, prin definitie, un loc tranzitoriu.

Cum de mi-am transformat mintea in camin? De asta mi-au devenit gandurile povara!

Am inteles ca aici si acum imi pot scoate mintea de sub puterea gandurilor – singura. Caci nu de ganduri trebuie eliberata, ci de puterea lor! Iar mintea o eliberezi de ganduri nu golind-o, ci dand la o parte granitele. Nu oprind gandurile sa intre, nici anihilandu-le pe cele dinauntru, ci lasandu-le sa curga libere. Gandurile sunt ca vantul – noi le prindem si le tinem captive. Daca n-am mai sta in calea lor, ele si-ar face treaba si-ar merge mai departe. Ne-ar arata anumite lucruri de constientizat sau chiar propria lor lipsa de semnificatie si de folos.

Sa le lasi sa circule inseamna sa le vezi asa cum sunt – nu te opui, nu tii de ele. Le asculti mesajul de dincolo de forma – si mergi mai departe.

O minte libera nu este o minte goala, ci o minte de care nu se lipeste nimic. Care nu se impotmoleste in nimic. Atunci ea insasi nu mai este povara si nici obositoare. Mintea care nu tine gandurile captive nu te tine nici pe tine sclav!

Esti sclavul mintii tale

Eva — Sun, 22 Jan 2012 17:45:39 +0000

Ne e capul plin de ganduri, incat nu mai traim altceva decat gandurile care ne trec prin minte. Nu ne vedem unul pe altul decat prin perceptia distorsionata de rani din trecut si invataturi de la altii. Nu percepem natura pentru ca ne percepem gandurile. Nici ce simtim nu mai simtim direct – trecem totul prin ganduri, etichetam in cuvinte. Ne explicam in minte ce simtim in trup si in suflet. “Ce munte frumos!”, “Ce tare ploua! Ce ud sunt!”, “Azi sunt apatic…”, “Grea viata…”

Nimic nu percepem direct, punct. Totul se petrece in mintea noastra sau prin filtrul mintii noastre. De la cel mai mic eveniment, pana la cele de proportii cosmice. Oranduirile sociale, razboaiele, crizele economice sunt experimente – pe mase – rezultatul tot al gandurilor – diabolice – celor ce s-au nascut cu mai multa putere, o mana de oameni manipuland miliarde.

Emisiunile si stirile de la televizor – simple impresii de gand ale altora. Multe inventate si prezentate ca reale. In orice clipa, in orice loc, suntem bombardati de ganduri si stimulente de ganduri. Cand, in sfarsit, ar trebui sa avem un pic de liniste, o iau ale noastre razna.

Toate dependentele sunt in minte. Supararile noastre sunt in minte; bucuriile sunt in minte; visele si iluziile sunt provocate de minte. Cuvintele vin din minte. Interpretarea lor vine din minte. Faptele vin din minte si semnificatia lor tot mintea o da.

Totul se rezuma la ganduri. Nu ne traim viata, ne gandim viata. “Gandesc, deci exist.” Asa e! Nu putem spune “Gandesc, deci simt ca traiesc.” Nici “Gandesc, deci sunt implinit.” Nici “Gandesc, deci sunt plin de bucurie.” Cand gandim, doar existam…

Trec anii cu zecile si noi nu ne bucuram de noi, de experientele noastre si de ce am invatat prin ele – pentru ca suntem pierduti printre ganduri. Si atat ne vajaie in cap, zi si noapte, incat nu mai putem fara ele. Stam la gratar cu muzica la maxim, iesirile in grup devin lupte de cuvinte, singuratatea ne inspaimanta cu tacerea ei. In toate ne aglomeram capul cu alte si alte cuvinte. Suntem dependenti de ganduri. Fara sa ne intrebam vreodata de unde vin ele si ce folos au.

Desi iluzorice si fara esenta, ne gandim gandurile atat de profund, incat nu mai realizam ca tot ce traim e consecinta a ceea ce gandim. Am devenit agitatia si stresul gandurilor noastre; suntem nervi si frustrare; suntem si exaltare. Suntem ceea ce gandim – aceeasi vibratie e in noi, ca si in mintea noastra. Cand, de fapt, mintea e doar o unealta. I-am dat suprematie si ne lasam dominati in minte, prin minte, de ganduri si frecvente care nici macar nu pornesc de la noi. Altii ni le-au dat si, chiar cand noi avem impresia ca suntem cei de la care porneste tot, ca suntem cei care manipuleaza, suntem, la randul nostru, manipulati de altii.

Am pierdut bucuria si linistea de a fi pur si simplu. Ne e frica de o minte goala, de a trai fara interpretari, de a inainta fara explicatii. Ne e nenatural sa stam fara sa facem nimic, ne e imposibil sa stam fara sa gandim nimic. Ne simtim stingheriti sa tacem impreuna. Ne e frica de Nimic. Ne e frica de divin. Ne e frica de insasi Sursa din care venim. Ne e frica de Iubire. Ne e frica sa fim fara scut. Ne e frica sa fim sinceri. Evitam sa devenim vulnerabili. Ne e frica sa fim noi insine. Ne e frica sa fim liberi.

Pentru ca suntem sclavii mintii noastre.

Sinele Meu Salbatic. Lupoaica din mine.

Eva — Thu, 19 Jan 2012 20:23:41 +0000

Suntem cei mai saraci din toata creatia. Mor simturile noastre de inanitie!

Eva — Thu, 19 Jan 2012 20:13:05 +0000

Am fost creati sa experimentam lumea fizica prin simturi. Avem nenumarate filtre de perceptie, dar noi totul filtram prin minte. Trecem totul prin etichete si notiuni pe care le atribuim tuturor lucrurilor pe care le percepem. Intre noi si tot ce ne inconjoara, intre noi si ceilalti, intre noi si noi insine chiar! sunt gandurile. Despre toate avem o parere. Culorile le percepem prin numele lor, obiectele, animalele, sentimentele, evenimentele – totul trecem prin ratiune. Nu experimentam nimic in mod direct si nemijlocit de ganduri, de conceptii formate prin educatie. Si, pentru ca dam la o parte bogatia de variante prin care informatia vine in noi, am ajuns saraciti si sterpi, incapabili sa mai intelegem ceva cu adevarat, incapabili sa mai percepem ceva altfel decat prin analiza searbada a mintii.

Nu mai simtim gustul mancarii, pentru ca intai avem o eticheta – e buna, e rea, e prea acra, e fierbinte, e sarata.

Nu vedem frumusetea naturii, pentru ca deja avem denumiri pentru tot ce vedem: ce frumos e muntele, ce zbuciumat e oceanul, ce uscata e iarba, ce colorata e pasarea, uite o caprioara!

Nu ne bucuram de lucrurile si fiintele pe care le atingem pentru ca totul trece prin filtrul mintii din nou: e fin, e cald, e moale, e aspru, e pufos, e ascutit, esti tu, e cainele.

Nu ne permitem sa simtim variatia de emotii din noi, pentru ca unele sunt inacceptabile – barbatii nu plang, nu sunt tristi, nu sunt vulnerabili, nu sunt sensibili, nu sunt iubitori, daca sunt barbati adevarati. Femeile nu sunt manioase, nu au voie sa rada tare. De altele fugim pentru ca nu ne plac. Cautam anumite stari, iar pe altele le evitam, in functie de cum am invatat sa le consideram.

Nu mai percepem nimic decat prin filtrul gandurilor noastre si nu mai acceptam nimic decat dupa ce l-am scanat prin sistemul de valori invatat tot de la altii. Universul intreg, Divinul Insusi trimite prin toate mijloacele mesaje de iubire, de mangaiere, de sustinere, dar noi tot singuri si neimbratisati de nimeni ne simtim!

Daca te uiti putin, vei vedea ca, secunda de secunda, in 24 de ore, vin catre tine si din tine mii si mii de informatii. Celulele tale, fiecare in parte are nenumarati receptori. Si cate celule ai in corp? Organele tale si simturile toate si ele recepteaza si prelucreaza diverse tipuri de informatie. Din toate mesajele care vin spre tine intr-o singura zi, prea putine sunt neplacute. Temperatura, culori, sunete, mirosuri, gusturi, senzatii – daca esti atent sa le simti, aproape fara exceptie au incarcatura pozitiva. Prea putine momente de disconfort – si acelea iti vorbesc despre a iesi din ceva, a schimba ceva.

Totul comunica cu noi. E input pozitiv pe toate planurile. Dar noi nu le percepem, pentru ca ne e lumea plina de ganduri. Nu simtim mangaierea si confortul apei sub dus, nu simtim curatarea si racorirea dintilor sub periuta, nu ne bucuram de caldura hainelor sau a imbratisarilor, nu ne lasam topiti de savoarea mancarii la masa, nu simtim vibratia pielii care respira, nu traim naturaletea mersului si a miscarii, nu percepem plimbarea aerului prin nari si in plamani, nu ne traim emotiile pana la capat. Pentru ca suntem plini de ganduri – despre ce trebuie sa facem, despre ce ni s-a facut, despre ce fac altii, despre ce s-a intamplat, nu s-a intamplat sau s-ar putea intampla. Sau ne bubuie mintea de etichete si caracterizari fata de ceea ce ar trebui sa percepem in mod direct.

Ne plangem de dezastrul vietii noastre pentru ca nu vedem minunea care suntem si pe care o traim – nu vedem decat veninul din gandurile noastre.

Si, in tot acest timp, mesajele de iubire, de mangaiere si de sustinere continua constant sa vina – fara conditii, fara pretentii. Nu e celula care sa nu recepteze ceva in fiecare secunda. Atat de detaliat se ocupa Divinul de noi – dar nu primim… pentru ca filtram sau blocam totul prin ganduri.

Suntem cei mai saraci din toata creatia.

Cand focul altora se stinge

Eva — Fri, 02 Dec 2011 14:25:00 +0000

(Vasalisa 2)

“Sarcinile acestei etape sunt: Sa invete cu inca mai multa atentie sa dea drumul mamei prea pozitive. Sa realizeze ca a fi buna, draguta, amabila, nu-ti garanteaza o viata roz. (Vasalisa devine sclava, dar asta nu o ajuta cu nimic.) Sa-si experimenteze in mod direct latura intunecata, in special aspectele sinelui care resping, sunt geloase si exploateaza (mama vitrega si surorile vitrege). Sa le accepte fara pic de echivoc. Sa aiba cea mai buna relatie posibila cu partile cele mai rele din ea insasi. Sa lase presiunea sa se intensifice intre cine e invatata sa fie si cine este cu adevarat. In final sa faca totul pentru a lasa vechiul sine sa moara, iar noul sine intuitiv sa se nasca.

Mama vitrega si surorile vitrege reprezinta elementele din psihic nedezvoltate, dar provocator de crude. Ele sunt elemente ce tin de umbra, adica acele aspecte pe care ego-ul le considera nedorite sau nefolositoare si sunt, prin urmare, exilate in intuneric. Pe de o parte, tesatura umbrei poate fi destul de pozitiva, avand in vedere ca adesea darurile femeii sunt impinse in intuneric, ascunse acolo, asteptand sa fie descoperite. Pe de alta parte, tesatura negativa a umbrei – cea care se preocupa de uciderea sau infranarea a tot ce inseamna viata noua – poate fi, de asemenea, si transformata in folosul nostru, dupa cum vom vedea. Atunci cand erupe si, in sfarsit, ii identificam aspectele si sursele, devenim tot mai puternice si mai intelepte.

In aceasta etapa a initierii, femeia este hartuita de cerintele meschine ale psihicului ei, care o indeamna sa se supuna dorintelor altora. Supunerea provoaca o realizare socanta la care trebuie sa ajunga toate femeile. Anume, ca a fi noi insine ii va determina pe multi altii sa ne exileze si, totusi, sa ne supunem la ce vor altii, ne determina sa ne exilam de noi insine. Este o tensiune chinuitoare, prin care trebuie trecut, dar alegerea este clara.

Vasalisa este privata de drepturile ei, caci mosteneste si este mostenita de o familie care nu o poate nici intelege, nici aprecia. Care o uraste si o insulta. O trateaza ca pe Straina, cea nedemna de incredere. In basme, rolul strainului sau al proscrisului este jucat, de obicei, de cel care este cel mai profund conectat la cunoasterea interioara.

Suntem prea chinuite atunci cand familia vitrega din noi si / sau din jurul nostru ne spune ca nu e nimic de capul nostru si insista sa ne concentram pe lipsurile noastre, in loc sa percepem cruzimea care se invarte in jurul nostru – fie emanand din interiorul psihicului nostru, fie din afara noastra, din cultura in care traim. Cu toate acestea, pentru a intelege ceva si a iesi la liman, se cere intuitie si, de asemenea, taria de a ramane in picioare in fata lucrurilor pe care le vedem. Ca Vasalisa, se prea poate ca incercam sa fim dragute, cand ar trebui sa fim intelepte. Se prea poate sa fi fost invatate sa lasam la o parte intuitia ascutita ca sa ne intelegem cu oamenii. Totusi, rasplata pentru faptul de a fi pur si simplu draguta intr-un mediu tiranic este ca vei fi tratata inca mai rau. Desi femeia simte ca, daca este ea insasi, ii va instraina pe ceilalti, chiar de aceasta tensiune psihica este nevoie pentru a te intalni cu sufletul tau si a face o schimbare.

In poveste, femeile vitrege oprima atat de mult tanarul psihic, incat, datorita intrigilor lor, focul se stinge. In acest punct, femeia incepe sa-si piarda taria psihica. Se poate simti infrigurata, singura, dorind sa faca orice ca sa aduca inapoi lumina. Este chiar socul de care femeia mult prea-draguta are nevoie ca sa-si poata continua asumarea propriei puteri. S-ar putea spune ca Vasalisa trebuie sa se intalneasca cu Baba Cloanta Mare si Salbatica pentru ca are nevoie de o sperietura de moarte. Trebuie sa parasim corul barfitorilor si sa ne scufundam in padure. Nu putem si sa stam pe loc, si sa mergem inainte.

Ca noi, Vasalisa are nevoie de o lumina calauzitoare care sa separe ce este bun pentru ea de ceea ce nu este. Ea nu se poate dezvolta stand mereu in batjocura altora. Femeile care incearca sa-si stearga sentimentele mai profunde isi pierd stralucirea. Focul se stinge. Este o forma dureroasa de existenta suspendata.

In mod automat si, poate, oarecum pervers, atunci cand focul se stinge, o ajuta pe Vasalisa sa iasa instantaneu din supunere. O face sa moara fata de modul vechi de a trai si sa pasesca cu tremur intr-o viata noua, una care se bazeaza pe o cunoastere interioara arhaica, mai inteleapta.”

(Clarissa Pinkola Estes, Women Who Run With The Wolves)

When The Fire Of Others Goes Out

“The tasks of this time are: Learning even more mindfully to let go of the overly positive mother. Finding that being good, being sweet, being nice will not cause life to sing. (Vasalisa becomes a slave, but it does not help.) Experiencing directly one’s own shadow nature, particularly the exclusionary, jealous, and exploitative aspects of self (the stepmother and stepsisters). Acknowledging these unequivocally. Making the best relationship one can with the worst parts of oneself. Letting the pressure build between who one is taught to be and who one really is. Ultimately working toward letting the old self die and the new intuitive self be born.

The stepmother and stepsisters represent the undeveloped but provocatively cruel elements of the psyche. They are shadow elements, meaning aspects of oneself which are considered by the ego to be undesirable or not useful and are therefore relegated to the dark. On one hand, shadow material can be quite positive, for often a woman’s gifts are pushed into the dark, hidden there and waiting to be discovered. On the other hand, negative shadow material – that which busily kills off or detains all new life – can also be turned to one’s use, as we shall see. When it erupts, and we finally identify its aspects and sources, we are made all the stronger and wiser.

In this stage of initiation, a woman is harassed by the petty demands of her psyche which exhort her to comply with whatever anyone wishes. Compliance causes a shocking realization that must be registered by all women. That is, to be ourselves causes us to be exiled by many others, and yet to comply with what others want causes us to be exiled from ourselves. It is a tormenting tension and it must be borne, but the choice is clear.

Vasalisa is disenfranchised, for she inherits and is inherited by a family that cannot understand or appreciate her. As far as they are concerned, she is unnecessary. They hate and revile her. They treat her as The Stranger, the untrustworthy one. In fairy tales, the role of the stranger or the outcast is usually played by the one who is most deeply connected to the knowing nature.

We are too pinched off when the stepfamily within us and / or surrounding us tells us we are not much to begin with and insists we focus on our shortcomings, rather than perceiving the cruelty whirling around us – be it emanating from within our psyches or from without in the culture. However, to see into or through something requires intuition and also the strength to stand upon what one sees. Like Vasalisa, we may try to be nice when we ought to be knowing. We may have been taught to set aside acute insight in order to get along. However, the reward for simply being nice in oppressive circumstances is to be mistreated all the more. Although a woman feels that if she is herself she will alienate others, it is just this psychic tension that is needed in order to make soul and to create change.

In the story, the stepwomen so squeeze the burgeoning psyche that through their machinations the fire goes out. At this point a woman begins to lose her psychic bearings. She may feel cold, alone, and willing to do anything to bring back the light again. This is just the jolt the too-nice woman needs in order to continue her induction into her own power. One might say that Vasalisa has to meet the Great Wild Hag because she needs a good scare. We have to leave the chorus of detractors and plunge into the woods. There is no way to both stay and go.

Vasalisa, like us, needs some guiding light that will differentiate for her what is good for her and what is not. She cannot develop by standing around being everyone’s bootjack. Women who try to make their deeper feelings invisible are deadening themselves. The fire goes out. It is a painful form of suspended animation.

Conversely, and perhaps somewhat perversely, when the fire goes out, it helps to snap Vasalisa out of her submission. It causes her to die to an old way of life and to step with shivers into a new life, one which is based on an older, wiser kind of inner knowing.”

(Clarissa Pinkola Estes, Women Who Run With The Wolves)