Ne e capul plin de ganduri, incat nu mai traim altceva decat gandurile care ne trec prin minte. Nu ne vedem unul pe altul decat prin perceptia distorsionata de rani din trecut si invataturi de la altii. Nu percepem natura pentru ca ne percepem gandurile. Nici ce simtim nu mai simtim direct – trecem totul prin ganduri, etichetam in cuvinte. Ne explicam in minte ce simtim in trup si in suflet. “Ce munte frumos!”, “Ce tare ploua! Ce ud sunt!”, “Azi sunt apatic…”, “Grea viata…”

Nimic nu percepem direct, punct. Totul se petrece in mintea noastra sau prin filtrul mintii noastre. De la cel mai mic eveniment, pana la cele de proportii cosmice. Oranduirile sociale, razboaiele, crizele economice sunt experimente – pe mase – rezultatul tot al gandurilor – diabolice – celor ce s-au nascut cu mai multa putere, o mana de oameni manipuland miliarde.

Emisiunile si stirile de la televizor – simple impresii de gand ale altora. Multe inventate si prezentate ca reale. In orice clipa, in orice loc, suntem bombardati de ganduri si stimulente de ganduri. Cand, in sfarsit, ar trebui sa avem un pic de liniste, o iau ale noastre razna.

Toate dependentele sunt in minte. Supararile noastre sunt in minte; bucuriile sunt in minte; visele si iluziile sunt provocate de minte. Cuvintele vin din minte. Interpretarea lor vine din minte. Faptele vin din minte si semnificatia lor tot mintea o da.

Totul se rezuma la ganduri. Nu ne traim viata, ne gandim viata. “Gandesc, deci exist.” Asa e! Nu putem spune “Gandesc, deci simt ca traiesc.” Nici “Gandesc, deci sunt implinit.” Nici “Gandesc, deci sunt plin de bucurie.” Cand gandim, doar existam…

Trec anii cu zecile si noi nu ne bucuram de noi, de experientele noastre si de ce am invatat prin ele – pentru ca suntem pierduti printre ganduri. Si atat ne vajaie in cap, zi si noapte, incat nu mai putem fara ele. Stam la gratar cu muzica la maxim, iesirile in grup devin lupte de cuvinte, singuratatea ne inspaimanta cu tacerea ei. In toate ne aglomeram capul cu alte si alte cuvinte. Suntem dependenti de ganduri. Fara sa ne intrebam vreodata de unde vin ele si ce folos au.

Desi iluzorice si fara esenta, ne gandim gandurile atat de profund, incat nu mai realizam ca tot ce traim e consecinta a ceea ce gandim. Am devenit agitatia si stresul gandurilor noastre; suntem nervi si frustrare; suntem si exaltare. Suntem ceea ce gandim – aceeasi vibratie e in noi, ca si in mintea noastra. Cand, de fapt, mintea e doar o unealta. I-am dat suprematie si ne lasam dominati in minte, prin minte, de ganduri si frecvente care nici macar nu pornesc de la noi. Altii ni le-au dat si, chiar cand noi avem impresia ca suntem cei de la care porneste tot, ca suntem cei care manipuleaza, suntem, la randul nostru, manipulati de altii.

Am pierdut bucuria si linistea de a fi pur si simplu. Ne e frica de o minte goala, de a trai fara interpretari, de a inainta fara explicatii. Ne e nenatural sa stam fara sa facem nimic, ne e imposibil sa stam fara sa gandim nimic. Ne simtim stingheriti sa tacem impreuna. Ne e frica de Nimic. Ne e frica de divin. Ne e frica de insasi Sursa din care venim. Ne e frica de Iubire. Ne e frica sa fim fara scut. Ne e frica sa fim sinceri. Evitam sa devenim vulnerabili. Ne e frica sa fim noi insine. Ne e frica sa fim liberi.

Pentru ca suntem sclavii mintii noastre.